Culturomia – o nouă ştiinţă?

Cu ajutorul unor tehnologii pe de-a-ntregul moderne, implicând
calculatoare performante şi software inovator, informaţia ascunsă
în cărţi este cercetată dintr-o altă perspectivă, abordată dintr-un
unghi nou şi dă la iveală informaţii surprinzătoare despre marile
tendinţe şi curente în cultura lumii. Un grup de cercetători de la
Universitatea Harvard, Google, Encyclopaedia Britannica şi American
Heritage Dictionary „a luat” vreo 5 milioane de cărţi – digitizate
– le-a analizat cu ajutorul unor programe de computer speciale şi a
scos, din analiza acestui uriaş volum de date, o seamă de
informaţii noi, ce reflectă aspecte importante din istoria
culturală a omenirii.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Atât de incitantă şi promiţătoare pare această metodă de
investigare, încît inventatorii ei au propus chiar să edifice, pe
aceste temeliii, o nouă ştiinţă, un nou domeniu de studiu.
Culturomics au numit-o în engleză, ceea ce, dacă ţinem seama de
corespondenţa economics=economie, ar merge tradus la noi prin
culturomie, nu-i aşa? Sună puţin ciudat, ca orice cuvânt nou, dar
s-ar putea să ne obişnuim să-l auzim: dacă analiza computerizată a
cărţilor digitizate se va dovedi cu adevărat comoara de informaţii
pe care speră să o fi descoperit echipa de la Harvard, culturomia
ar putea intra, ca vocabulă, în dicţionare, iar ca metodă de studiu
şi izvor de cunoaştere, în viaţa noastră de zi cu zi. Culturomia
identifică tendinţe; tendinţe în istorie, limbaj, gândire; arată
direcţiile în care se mişcă un anumit aspect al vieţii culturale,
viteza schimbărilor, marile momente ale acestui parcurs.

Digitizarea cărţilor – scanarea lor, pagină cu pagină, şi stocarea
în format electronic – prin proiectul Google Books – a dat naştere
unor dezbateri aprinse privind drepturile de editare şi
perspectivele vânzărilor de carte. Însă, pentru cercetători precum
lingviştii sau specialiştii în istoria culturii, a fost o mană
cerească: dintr-o dată, un nou şi ameţitor de vast câmp de
cercetare s-a deschis entuziasmului acestor savanţi, căci odată ce
milioane de cărţi au devenit uşor accesibile, au fost găsite şi
metode noi de a le „citi”. Printre pionierii acestui domeniu se
numără amintita echipă de la Universitatea Harvard care, împreună
cu experţii de la Google Books, a cernut grămada de informaţie
cuprinsă în peste 5 milioane (!) de cărţi digitizate (5.195.769,
mai exact), reprezentând cca. o treime din cele 15 milioane de
cărţi „prelucrate” până în prezent în cadrul proiectului Google
Books şi aproximativ 4% din toate cărţile tipărite până în
prezent.

Ce au aflat până acum? Faptul că limba engleză s-a îmbogăţit enorm,
dublându-şi numărul de cuvinte în ultimul secol. Apoi, chestiunea
celebrităţii: cât îţi ia ca s-o câştigi şi cât durează ea – acum
două secole şi în ziua de azi. Sau cenzura: la diferite momente din
timp şi anumite locuri din lume, cenzura politică a avut
caracteristici diferite – o adevărată „semnătură literarară”, o
amprentă specifică, identificabilă prin analiza textelor publicate
în perioada respectivă. Această analiză cantitativă, aplicată
asupra unor volume enorme de informaţie, ajută la obţinnerea unei
imagini de ansamblu – „macro”, dacă vreţi – asupra vieţii culturale
a omenirii, în devenirea ei. Lucrând cu baze de date uriaşe, scoate
la iveală anumite tipare ale limbajului, direcţia modificărilor
survenite în timp în ceea ce priveşte un anumit aspect al culturii
sau prevalenţa anumitor teme – rezultate care n-ar putea fi
revelate prin simpla citire a unor cărţi.

Pentru că, în primul rînd, e vorba de viteza cu care se face
analiza: e evident imposibil, pentru un om, să citească cinci
milioane de cărţi. Pentru computer, limitele sunt cu totul altele:
programul său analizează textele scanate cu o „privire” rapidă şi
ageră, făcând cu mare viteză conexiuni între termeni, plasând
informaţia în coordonatele spaţiu – timp, generând un mare volum de
date şi arătând cum se leagă lucrurile. Oamenilor le rămîne să
plaseze informaţia astfel obţinută în context, pentru a o
interpreta în termeni de evoluţie a fenomenului cultural respectiv.
Studiul, publicat în revista Science, arată cum, din această
inspirată îmbinare a puterii informaticii cu disciplinele umaniste
şi ştiinţele sociale, se naşte o nouă cale de a învăţa, un nou şi
inedit drum spre cunoaşterea şi înţelegerea evoluţiei culturale a
lumii.

Din ceea ce au aflat până acum „culturomiştii”, pionieri ai acestui
nou câmp al cunoaşterii, iată câteva exemple:

• Limba engleză se îmbogăţeşte cu cca. 8.500 de cuvinte noi în
  fiecare an! Între anii 1950 şi 2000, engleza a „crescut”, astfel,
  cu 70%. Tulburător e faptul că multe dintre cuvinte nu se găsesc în
  dicţionare şi sunt prea puţin studiate (chiar şi de către
  specialişti), astfel încât nu li se cunosc originea şi evoluţia.
  Lingviştii le numesc „materie neagră” lexicală.

• Omenirea îşi uită tot mai rapid trecutul, cu fiecare an care
  trece. Specialiştii au urmărit frecvenţa cu care este menţionat în
  texte fiecare an, din 1875 până în 1975 şi au observat că această
  frecvenţă a referirilor la trecut a scăzut mult mai rapid în
  secolul XX, comparativ cu secolul al XIX-lea.

• „Freud” e mult mai bine înrădăcinat în subconştientul coletiv
  decât „Galileo”, „Darwin” sau „Einstein”.

• Faima este obţinută mai devreme, dar e mult mai
  repede-trecătoare decât în urmă cu un secol. Celebrităţile din ziua
  de azi sunt mai tinere (şi „mai faimoase” – mult mai larg
  cunoscute, adică) faţă de oamenii vestiţi din secolul al XIX-lea,
  însă faima lor durează mai puţin. Tendinţa e evidentă:
  celebrităţile născute în anii 1950 ajungeau la faimă şi
  recunoaştere la vîsrsta medie de 29 de ani, faţă de 43 de ani
  pentru celebrităţile născute în anii 1800.
  Dar – poate ca un efect al legii compensaţiilor – faima dobândită
  mai târziu de către strămoşii noştri Era mai durabilă, în vreme ce
  persoanele faimoase de azi au, cel mai adesea, o celebritate foarte
  efemeră. (Cine nu crede, să încerce să-şi aducă aminte de zecile de
  trupe şi solişti care strălucesc orbitor în topuri timp de câţiva
  ani, după care sunt uitate ca şi când n-ar fi fost.)
  Actorii foarte cunoscuţi îşi capătă,de obicei, celebritatea, în
  jurul vîrstei de 30 de ani, mai devreme decât marii scriitori (40
  de ani) sau marii politicieni (50 de ani.) dar, din nou, acţionează
  legea compensaţiilor: oamenii politici vestiţi ajung să aibă, în
  cele din urmă, o faimă mai mare şi mai durabilă decît cea a
  actorilor.
• Cenzură şi propagandă: frecvenţa cu care sunt menţionate
  anumite persoane, fenomene sau evenimente în textele elaborate
  într-o anumită perioadă şi într-o anumită parte a lumii spune mult
  despre climatul politic: despre democraţie sau totalitarism, despre
  antipatiile şi simpatiile regimurilor politice respective şi despre
  eficienţa aparatului de propagandă şi a cenzurii.
  De pildă, în anii regimului nazist din Germania, autorităţile
  elaboraseră liste ce cuprindeau nume ale unor scriitori, artişti
  plastici, politicieni şi oameni de ştiinţă deveniţi „indezirabili”,
  ca urmare a convingerilor lor sau, mai adesea, pur şi simplu
  datorită originii etnice.
  Frecvenţa menţionării lor în textele vremii a scăzut semnificativ
  de-a lungul anilor regimului nazist; mai ales oamenii politici,
  filosofii şi artiştii au suferit această „ştergere” a numelor lor
  din texte şi, astfel, şi din minţile celor care citeau textele
  respective. În schimb, a sporit enorm (cu 500%) frecvenţa
  menţionării numelor unor demnitari nazişti ai celui de-al Treilea
  Reich.
  Astfel, numele lui Marc Chagall, renumit pictor de origine
  evreiască, apare menţionat o singură dată în textele germane
  analizate de cercetători, texte ce datau din perioada1936 -1944,
  asta în timp ce în textele în limba engleză publicate în aceeaşi
  perioadă frecvenţa menţionării lui a crescut de cinci ori.
  Dovezi ale unor suprimări intenţionate de acelaşi tip se întâlnesc
  în textele ruseşti, legat de prezenţa numelui lui Troţki; în
  textele chineze, referitor la denumirea Piaţa Tienanmen şi în texte
  americane, legat de menţionarea aşa-numitului Hollywood Ten, un
  grup de actori, scenarişti, regizori, muzicieni şi alţi
  profesionişti din industria spectacolului care fuseseră trecuţi pe
  „lista neagră” (şi discriminaţi profesional, din această cauză)
  fiind bănuiţi de simpatii comuniste.

Cu aceşti primi paşi – rod al unui efort de patru ani –
culturomia îşi face intrarea în galeria instrumentelor de
cunoaştere. De vreme ce mai rămân încă atâtea milioane de cărţi de
analizat şi interpretat, oare ce surprize ne mai rezervă studiul
lor informatizat? Cu siguranţă, în anii care urmează, vom mai afla
cîteva lucrui interesante despre noi: cum am fost, cum suntem,
încotro ne îndreptăm, ce vom deveni.

Descoperă lumea în care
trăieşti:

• Cele mai
  impresionante gări din lume
• Crimeea – Bijuteria de la Marea Neagră
• Ranthambore – paşi prin Regatul Tigrilor